Mazăre va petrece 1 Mai în port, cu Ponta, dar fără mici. Ce ordonanță de urgență cere primarul Constanței

Mazăre va petrece 1 Mai în port, cu Ponta, dar fără mici. Ce ordonanță de urgență cere primarul Constanței
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, că va sărbători 1 Mai prin muncă, împreună cu premierul Victor Ponta, cu care va vizita mai multe obiective din județ.
Publicat: 30/04/2014, 15:30
Actualizat: 20/03/2015, 05:37

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, că va sărbători 1 Mai prin muncă, împreună cu premierul Victor Ponta, cu care va vizita mai multe obiective din județ.

„Vine premierul la ora 10.00, se duce la podul de la Agigea, după care se duce în port. Nu știu dacă o să merg și eu în port, probabil că o să merg, după care merge la cartier, am să-i arăt și etapa a doua a cartierului pe care vrem să o facem și o să mergem în Mamaia să vadă pasarela. Dar nu o să o inaugurăm neapărat pasarela, o să dăm drumul la circulație imediat ce va fi gata, deci nu așteptăm să o inaugurăm cu premierul, merge să vadă lucrările”, a afirmat Mazăre.

El a menționat că îi va solicita premierului să dea o Ordonanță de Urgență pentru ca lucrările în Mamaia să nu fie oprite în timpul sezonului estival.

„Am să-l rog, o să-i solicit să dea o Ordonanță de Urgență să deblocheze construcțiile inclusiv pe perioada 15 mai – 15 septembrie, respectiv prostia pe care a făcut-o Udrea, din trei motive: nu suntem gata cu lucrările că nu avem cum să fim, pierdem fondurile europene pentru că nu putem lucra decât trei – patru luni pe an maximum și sunt inclusiv lucrări private și avem nevoie de investiții pentru locuri de muncă. Așa cum este formulată Ordonanța va rămâne la aprecierea primarului atunci când dă autorizația de construcție dacă lucrarea respectivă împiedică sau nu turismul, primarul apreciază, nu cineva din minister”, a explicat Mazăre.

El a mai spus că lucrările din timpul sezonul ar putea crea un disconfort turiștilor, dar că trebuie realizate investiții pentru dezvoltare.

„Depinde de tipul de lucrări, dacă e pe fonduri europene, dacă sunt pe la hoteluri. Sigur că un anumit disconfort în zona respectivă creează cât de cât, dar toți vrem să ne dezvoltăm”, a menționat edilul.

Mazăre a mai spus că Victor Ponta ar putea fi însoțit în vizita sa de către vicepremierul Liviu Dragnea și de către ministrul Transporturilor, Dan Șova.

Edilul Constanței a mai spus că după ce își va încheia programul din Constanța premierul Victor Ponta va merge în Delta Dunării. (Cosmin Văideanu)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Vine decizie la mașinile pe benzina și motorină. Vor fi suprataxate
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?